Delta Dunarii – zona turistica de excelenta pentru Parlamentul European

Interviu cu Silvia Adriana Ţicău, vicepreşedinte al Comisiei de Transport şi Turism din cadrul Parlamentului Europei
obiectiv tulcea Reporter: În România se vorbeşte foarte mult despre destinaţia turistică Delta Dunării şi autorităţile mizează pe dezvoltarea cu precădere a acestei zone. Cum se vede Delta Dunării din Parlamentul European?
Silvia Ţicău: Delta Dunării este o importantă regiune turistică şi nu doar pentru România ci şi pentru patrimoniul european. De altfel am insistat, şi este vorba de un proiect la care lucrez de un an de zile, şi am reuşit să aduc aici o delegaţie a Comisiei de Transport şi Turism a Parlamentului European în România, având ca obiectiv cunoaşterea potenţialului Dunării şi al Deltei Dunării. Toţi colegii au fost absolut impresionaţi de frumuseţea naturală a acestei regiuni, şi în continuare, în cadrul Parlamentului European, vom promova organizarea unui grup de susţinere a Dunării şi evident şi a potenţialului turistic al acesteia.       Rep.: Există, în Parlamentul Europei, proiecte legislative care implică dezvoltarea turistică a Deltei Dunării, sau proiecte care să aibă efecte aici?
S.Ţ.: La nivel european, turismul deocamdată este de competenţa statelor membre, dar există alocaţii bugetare europene. Parlamentul European are printre atribuţiile sale şi aprobarea bugetului Uniunii Europene iar în acest buget există o linie de finanţare care se referă la informarea şi promovarea destinaţiilor turistice europene de excelenţă. Delta Dunării merită să facă parte din aceste destinaţii.
Rep.: Aceasta înseamnă că Delta Dunării, ca zonă turistică de excelenţă, ar putea primi fonduri mai multe decât alte zone turistice din Europa?
S.Ţ.: Vom obţine mai mulţi bani în măsura în care dorim să se întâmple acest lucru. Pentru aceasta este nevoie însă de proiecte, de un parteneriat între autorităţile locale, autorităţile centrale şi bineînţeles actorii privaţi. Însă, în primul rând este important să se definească priorităţile şi este important ca turismul să facă parte dintre aceste priorităţi. Cred că pentru Delta Dunării, dezvoltarea turismului trebuie să ţină cont şi de protejarea mediului.
Rep.: În acest moment, câte proiecte care vizează Delta Dunării au obţinut sau vor obţine finanţare europeană?
S.Ţ.: Fondurile structurale sunt gestionate de autorităţi naţionale. Este vorba de Ministerul Dezvoltării, de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Pentru proiectele din domeniul turismului pot fi utilizate atât fonduri de dezvoltare regională, dar şi Programul Operaţional pentru Competitivitate şi Inovare. Din păcate, pentru promovarea turismului, Ghidul solicitantului a fost lansat pe data de 11 septembrie 2008. Iată că s-au pierdut doi ani de zile în care proiectele de dezvoltare a turismului nu au putut beneficia de asistenţă financiară comunitară prin fondurile structurale.
Rep.: A cui este vina pentru această întârziere?
S.Ţ.: În primul rând, anii 2005 şi 2006 au fost ani pierduţi pentru utilizarea fondurilor structurale. În mod normal, România ştia data aderării şi România ar fi trebuit să utilizeze aceşti ani pentru întocmirea unei liste de proiecte prioritare, pentru pregătirea resurselor umane atât din cadrul autorităţilor publice locale şi centrale, cât şi
din cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii, a organizaţiilor nonguvernamentale, astfel încât în luna ianuarie 2007, sau imediat după, România să fi putut să ceară deja fonduri europene pentru diferite proiecte.
În acest moment, fondurile structurale sunt utilizate după două principii. Deşi pentru vechile state membre finanţarea pentru un proiect este realizată în proporţie de 50% din fonduri comunitare şi 50% din fonduri naţionale, în cazul României, pentru că nivelul de dezvoltare este mai mic decât nivelul de dezvoltare al altor state membre, 85% din valoarea unui proiect poate fi asigurată din fondurile structurale. Iată deci o oportunitate pe care nu avem voie să o ratăm. De asemenea, pentru România, banii alocaţi în 2007 pot fi cheltuiţi până la sfârşitul anului 2010, lucru care nu se întâmplă în cazul altor state europene care pot cheltui aceşti bani în doar doi ani. Asta înseamnă că dacă banii care sunt alocaţi României nu sunt cheltuiţi până la sfârşitul anului 2010, România riscă să piardă fondurile la care are dreptul tocmai din cauza faptului că nu au fost utilizate în modul corespunzător. De altfel eficienţa unui stat membru este judecată şi după gradul de absorbţie a fondurilor structurale. Din păcate, anii 2007 şi 2008 sunt ani în care absorbţia fondurilor structurale este aproape de zero.
Rep.: Ce nu merge în Ministerul Turismului şi ce i-aţi recomanda ministrului să facă, astfel încât zona turistică Delta Dunării să se dezvolte normal?
obiectiv tulcea S.Ţ.: În primul rând transportul este foarte important, iar fondurile necesare acestui sector sunt gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Iată deci că, atunci când vorbim de turism, nu putem să ne referim la un singur actor, pentru că nu poţi avea turism dacă nu există o infrastructură de transport adecvată. Eu cred că este important ca în cadrul acestor instituţii să existe oameni foarte bine pregătiţi care să ştie cum se accesează fondurile europene şi cred că este nevoie de o informare a celor care ar putea accesa aceste fonduri. Este vorba de autorităţile locale şi regionale, dar mai ales de întreprinderile mici şi mijlocii şi organizaţiile nonguvernamentale.
Deci nu este vorba de obiective pe termen scurt şi realizări peste noapte, vorbim despre obiective concrete şi de o abordare practică a problemelor. Cred că dacă cei interesaţi primesc informaţiile despre cum pot accesa aceste fonduri, şi dacă s-ar putea face un schimb de experienţă cu alte state membre pentru a vedea ce greşeli au făcut ele şi ceea ce trebuie să evităm pentru a nu pierde timpul, cred că acestea ar putea fi chei ale succesului. De aceea am şi venit cu colegi din Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului Europei în România, din Italia, Marea Britanie, Spania şi Olanda. Ei ne-au arătat cum au folosit fondurile structurale, cum au dezvoltat turismul şi cred că este important să avem acest schimb de bune practici.
Rep.: Având în vedere că sectorul turistic este încă unul cu probleme în România, ce aţi avea să le reproşaţi celor care iau deciziile din Ministerul Turismului?
S.Ţ.: Eu cred că este important să dezvoltăm calitatea serviciilor din domeniul turismului, este important să avem o abordare integrată, turism, mediu, transport, cultură, dar, de asemenea, cred că, pentru utilizarea fondurilor europene, este esenţială o comunicare cu cei interesaţi şi mai ales trebuie redusă birocraţia iar procedurile trebuie să fie transparente. Eu sunt convinsă că sunt foarte multe de făcut. E uşor a da vina pe unii sau pe alţii, dar din păcate anii 2005-2006 ar fi trebuit să fie utilizaţi de România, şi ţara noastră ar fi trebuit să utilizeze atunci fondurile de preaderare pentru a-şi pregăti resursele umane şi anumite studii de fezabilitate şi proiecte prioritare, iar în 2007 şi 2008 să începem deja să accesăm banii europeni. Din păcate, suntem la aproape doi ani de la aderare şi, dacă îi întrebaţi pe agenţii de turism, vă vor spune că nu cunosc procedurile, nu cunosc oportunităţile de finanţare şi, din păcate, mulţi nu au încredere în potenţialul lor şi în şansele de a utiliza fondurile europene.
Rep.: Sunteţi adepta ideii unui turism de masă în Delta Dunării, sau vedeţi că aici trebuie să vină mai puţini turişti, dar aceştia să fie educaţi?
S.Ţ.: Eu cred că în Delta Dunării trebuie făcut un turism care să garanteze un anumit comportament al turiştilor şi că un turism care să permită vizualizarea unor habitate de păsări sau a zonelor Letea sau Caraorman trebuie să se facă în prezenţa unor ghizi. În felul acesta există şi o anumită supraveghere şi o anumită educare. De asemenea, încă de la vârste foarte fragede, ar trebui să se facă o educare a copiilor şi ar trebui dezvoltat voluntariatul pentru promovarea turismului şi protejarea mediului.

Related posts:

  1. Bani mai multi (si) pentru alegeri
  2. La floarea soarelui, Productie sub asteptari

Comments are closed.